Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) şi Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), implementează începând cu data de 24.05.2019 proiectul „Cercetător-antreprenor pe piața muncii în domeniile de specializare inteligentă (CERT-ANTREP)”, Cod SMIS 2014+: 124708.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), axa prioritară 6: Educație și competențe – Obiectivul specific 6.13 – Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și nonuniversitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă/ cercetare/ inovare, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv, identificate conform SNC, şi domeniile de specializare inteligentă, conform SNCDI.
Valoarea totală a proiectului este de 6.874.006,70 lei, din care 6.748.134,72 lei valoare eligibilă nerambursabil, echivalentă cu 98,17% din valoarea eligibilă aprobată, din aceasta un procent de 85% fiind finanţată prin FEDR/FSE/FC/ILMT şi 13% de la Bugetul național de stat. Cofinanțarea eligibilă a beneficiarului este de 125.871,98 lei, echivalentă cu 1,83%
Durata proiectului este de 34 luni (24 mai 2019 – 23 martie 2022).
Obiectivul general este îmbunătăţirea calităţii formării viitorilor cercetători – 70 doctoranzi şi 30 de cercetători postdoctorat – în vederea facilitării tranziţiei de la educaţie la viaţa activă, prin acces la programe de formare antreprenorială şi dezvoltarea de parteneriate cu angajatori din domeniile de specializare inteligentă Tehnologia informaţiilor, Spaţiu şi secutitate şi Bioeconomie.
Prin acest proiect, 70 doctoranzi şi 30 de cercetători postdoctorat din cadrul Şcolii Doctorale SNSPA vor participa la un program antreprenorial, de învăţare prin experienţă practică pentru programele de studii doctorale şi postdoctorale. Parcurgerea programului antreprenorial de către aceştia le va dezvolta competenţele necesare unei iniţiative antreprenoriale în domeniul de specializare, anume cele antreprenoriale, de cercetare şi inovare şi transversale, astfel încât să proiecteze, să gestioneze şi să evalueze corespunzător activităţile antreprenoriale.
Membrii grupului ţintă vor beneficia, de asemenea, şi de serviciile de consiliere şi orientare profesională, care îi vor ajuta să îşi identifice mai bine capabilităţile, să descopere înclinaţii profesionale neexplorate, să îşi prezinte adecvat această valoare adăugată în faţa posibililor angajatori sau finanţatori (în cazul granturilor de cercetare, spre exemplu).
Un sistem de informare în ambele sensuri va fi construit în cadrul SNSPA, în vederea evaluării trecerii de la educaţie la viaţa activă în cazul studenţilor şi absolvenţilor studiilor doctorale şi a cercetătorilor postdoctorat. Astfel, se vor realiza: un hub de inovare şi o serie de studii privind angajabilitatea doctoranzilor şi postdoctoranzilor din cadrul Şcolii Doctorale SNSPA şi a nevoilor de instruire identificate de către angajatorii din domeniile respective, toate aceste componente fiind puse la dispoziţia celor interesaţi prin intermediul platformei on-line.